În 1990, imediat după Revoluție, când fiecare român făcea politică, a intrat la noi în casă un bărbat între două vârste. Era prietenul unui prieten al părinților mei și se nimerise la noi în bucătărie la o masă la care nimeni nu-l chemase. Nu mai știu dacă ținea cu Iliescu sau cu țărăniștii și nici nu-l mai fac azi din ochi, țin minte doar că vorbea tare, aproape țipând, și gesticula abundent, încât la un moment dat a vărsat paharul pe care mama i-l pusese în față. În toiul argumentației, l-a făcut pe tata tâmpit și prost și l-a amenințat că-i dă și două palme. Așa erau pasiunile politice în anii ”90, oamenii aveau opiniuni ferme și erau în stare să facă moarte de om pentru ele. Pe mine, care mă făcusem mic într-un colț al bucătăriei, m-a urmărit ani de zile imaginea acelui individ necioplit care-l făcuse pe tata să se înece de rușine și de indignare.
Imaginați-vă acum că intră la dvs. în casă cineva și începe să spargă pereții și să vă mute mobilele din sufragerie. Înțeleg principiul european al libertății de mișcare, dar asta nu înseamnă că România e sat fără câini. Cred cu fanatism în libertatea de exprimare, dar asta nu înseamnă că, dacă intri la mine în casă, poți să mă faci cum îți vine ție la gură. Cred că libertatea ta se oprește gard în gard cu libertatea mea: dacă suntem în stare să fim vecini buni, cred că avem amândoi de câștigat; dacă, în schimbi, tu sari pârleazul cu cizmele pline de tină, am dreptul să pun un cordon sanitar între mine și tine.
Așa stând lucrurile, cred că președintele României avea nu doar dreptul, dar și obligația de a lua poziție, în mod public și tranșant, față de declarațiile diverșilor politicieni maghiari care își fac reclamă naționalist-revizionistă în Transilvania. Mulți români se vor fi simțit jigniți de grosolănia și brutalitatea unor politicieni maghiari din România și Ungaria, de „protectoratul” pe care europarlamentarul român Laszlo Tokes l-a cerut Ungariei sau de „conflictele cu România” din capul extremistului Jobbik Vona Gabor. Chiar cu riscul de a fi atacat că face „declarații electorale”, Traian Băsescu, ca cel mai înalt reprezentant al statului român, trebuia să reacționeze, așa cum trebuia să reacționeze și anul trecut, și acum doi ani, și în alte dăți când „provocările” extremiste maghiare ar fi cerut o reacție din partea șefului statului român. De ce n-a venit această reacție atunci și vine acum, asta e evident pentru oricine.
Ce mi-a sunat însă neplăcut în urechi este stridența. „România își va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei” este o declarație la fel de eronată geopolitic precum „Marea Neagră – lac rusesc”. Dl. președinte a dat un mesaj corect, în fond, într-o manieră greșită, în formă. Eroarea de tonalitate este evidentă: Laszlo Tokes și Vona Gabor sunt doi extremiști primitivi; președintele României nu are voie să se pună la mintea lor, răspunzându-le cu aceeași monedă.
Ca să contracareze politica radical naționalistă de la Budapesta, promovată nu doar de partidul extremist și xenofob Jobbik, ci și de Guvernul Viktor Orban (care devine evidentă și îngrijorătoare în primul rând pentru maghiarii care nu și-au pierdut simțul măsurii), România trebuie să dea dovadă de inteligență și de folosire deșteaptă a retoricii europene. Aici nu merge cu „ba pe-a mă-tii”, cu „vă punem noi la punct”, cu aplicare de corecții. Este evident pentru întreaga Europă civilizată că e ceva putred în Ungaria zilelor noastre. Dacă vreți să înțelegeți ce, vă invit să urmăriți stupefacția britanicilor când au văzut salutul nazist și grupări paramilitare care apără la Budapesta puritatea sângelui maghiar. După ce continentul acesta a trăit cele mai îngrozitoare orori în ultima sută de ani, să vezi așa ceva în inima Europei îți dă fiori reci pe șira spinării. Aceste manifestări vin în contradicție flagrantă cu valorile europene: n-ar fi mai bine, prin urmare, să lăsăm „leadershipul” antiextremist la Bruxelles?!
Pe de altă parte, aspectul politic este evident: politicienii FIDESZ și Jobbik vin în Transilvania în campanie electorală. Electoratul maghiar din Transilvania, care poate vota la alegerile din Ungaria, nu e foarte numeros, însă el este bun de folosit drept cobai pentru diversele experimente naționaliste de la Budapesta. Profitând de distanța maghiarilor față de centrul lumii lor lingvistice, dar și de diversele probleme economice pe care maghiarul le are ca tot românul, politicienii veniți aici în pelerinaj le toarnă în urechi o iluzie: aceea a unei Ungarii Mari, care le va aduce prosperitate. E ușor să vinzi vise, mai ales că niciodată nu vei plăti pentru ele. Din păcate, ca răspuns la această ofertă otrăvită a politicienilor de la Budapesta, statul român face pentru maghiari exact ceea ce face pentru restul românilor: le întoarce spatele.
PENTRU COMENTARII, VĂ AȘTEPT PE PAGINA MEA DE FACEBOOK